duminică, 25 iulie 2010

Comunicatul Presedintelui SCMD !

Cu privire la HOTĂRÂREA pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Astazi, 23.07.2010, in calitate de jurnalist TVRM si de istoric militar, am participat la manifestarile legate de implinirea a 90 de ani de existenta a arhivelor militare, organizate de catre Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Istorice Militare de la Pitesti. De aici am aflat ca au fost “”divulgate””, in sfarsit, Normele de aplicare ale legii de desfiintare a statutului de militar (Legea 119/2010) – un cadou otravit pentru lucratorii de la arhive, de ziua lor…

Militarii au avut nu legi si pensii speciale ci legi si pensii de stat, adica de serviciu (militare, de urmas, de boala).

Legea noastra de pensionare a fost insusita cu 4 ani in urma de catre magistrati, dupa care, acestia ne-au eliminat pe noi, titularii!...

Singurul efect benefic al Normelor care instituie haosul generalizat si printre specialisti, este acela ca desfiinteaza pentru totdeauna minciuna ca pensiile de peste 3000 de lei nu vor scadea. Cifra 3000 nu apare nici in Lege si nici in Norme. A fost si va ramane un procedeu de intoxicare, de pacalire a celor slabi de minte, pentru a se evita reactia legitima a militarilor in rezerva si in retragere, furati, umiliti, batjocoriti. Conform Legii 119/2010 si Normelor sale de aplicare, nimeni nu va avea o pensie mai mare de 1,9 puncte.

Cine vrea sa mai castige 2-3 lei in plus, fata de cele 900 – 1400 lei, pe care cu generozitate ni le ofera de acum inainte, ca pomana si nu ca drept, comandantul nostru suprem, prin intermediul slugilor Boc, Seitan, Videanu si altii, nu are decat sa se duca, 3ani si 5 luni de acum inainte, pentru a face coada la arhive la Pitesti, ca sa obtina inutilul: statele de plata de acum 60 de ani si care, fara ordinele de zi pe unitate si celelalte documente financiare nu valoreaza doi bani.

Dar daca va duceti inseamna ca acceptati prevederile discriminatorii ale Legii, adica descalificarea domniilor voastre ca militari.

SCMD a pregatit procesul in justitie, pe motiv de discriminare, deoarece pensia nu poate fi asimilata, potrivit legilor europene si Constitutiei Romaniei, drept bun patrimonial dobandit si inalienabil doar pentru magistrati si pentru cei pensionati pe Legea 19. Ori este pentru toata lumea, deci si pentru noi, ori pentru nimeni. In plus, cuantuml de pensie a fost stabilit si pentru magistrati si pentru noi si pentru altii, prin legi organice si nu prin Constitutia care face referire in egala masura si la structurile militare si la Curtea Constitutionala.

Impotriva unei legi strambe si a unor norme cinice si aberante, vom actiona in justitie atat noi, SCMD, cat si sindicatele din justitie, cele ale pilotilor civili si altele.

Atragem atentia totodata ca eventualele scapari (neaparitia la sfarsitul legii Basescu-Boc-Seitan a precizarii privind abrogarea legilor “”speciale””) nu sunt scapari!... Sunt masuri calculate, menite sa sporeasca haosul legislativ si deruta noastra, deoarece “”LEGEA SISTEMULUI UNITAR DE PENSII PUBLICE””, care trebuia votata in Camera in prima decada a lunii iunie, este pe teava si va fi votata si promulgata in situatia in care ne vom afisa prematur asii din maneca.

Oricum, o alta lege diversionista ne va abate atentia – aceea a impozitarii cu 16% a tuturor pensiilor. Adversarii nostri si cei ai natiunii romane actioneaza premeditat, urmarind haosul generalizat, iesirea necontrolata a flamanzilor in strada si, pe fondul declararii statului roman falimentar si neguvernabil, “”salvarea”” noastra se va face pe bucati, adica desfiintarea Romaniei ca stat national unitar. Declaratiile recente ale pastorului Laszlo Tokes fac parte din plan.

In concluzie, pentru salvarea noastra ca structura socio-profesionala, coloana vertebrala a statului, si pentru salvarea Romaniei, propun urmatoarele masuri, in acord cu cele stabilite la convocarea de la Alba Iulia:

*** Nimeni sa nu dea girul, prin cereri semnate, aberatiilor legislative ale Basescului si compania;
*** SCMD sa declanseze rapid in justitie cele 3 procese stabilite la Alba Iulia;

*** Pe data de 25.10.2010, impreuna cu aliatii nostri in uniforma si cu cei din structurile de justitie, vom picheta Palatul Cotroceni, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul de Justitie. Vom face astfel incat atasatii militari straini si canalele media straine, invitate la mascarada anuala a “”cinstirii”” sangelui varsat de catre martirii neamului, sa constate pe teren situatia reala;
Prin toate mijloacele vom alerta sindicatele militarilor activi si ONG-urile militarilor in rezerva din toate statele membre UE si NATO, atragandu-le atentia ca un precedent creat in Romania va deschide larg poarta umilirii si batjocoririi lor intr-un viitor apropiat.

*** Solicitam tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD sa raspunda chemarii noastre pentru 25 Octombrie.

Derobarea inseamna sinucidere. Vremea principiului “”apa trece, pietrele raman”” a trecut. Adoptam principiul german “”mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit””.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Publicat de Sindicatul Militarilor
24.07.2010


HOTĂRÂRE

pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor


Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial nr.441 din 30 iunie 2010
în temeiul art.108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 2 - (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art.1 se realizează prin determinarea stagiilor de cotizare şi a punctajelor medii anuale pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari şi stabilirea cuantumului fiecărei pensii.
(2) Documentele doveditoare necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiilor sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
(3) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, documentele doveditoare se solicită de către aceştia prin centrele militare judeţene/zonale/de sector, sau prin unităţile militare din care au făcut parte, după caz.
(4) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, documentele doveditoare se solicită de către aceştia, de la ultima unitate din care au făcut parte sau la structura de resurse umane a Inspectoratelor Generale/similare, în situaţia în care aceste unităţi au fost desfiinţate.
(5) Pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, la determinarea punctajului mediu anual, se vor lua în calcul veniturile corespunzătoare funcţiei pe care acesta a fost încadrat în ţară.
(6) Documentele doveditoare obţinute în condiţiile alin. (3) şi (4) se depun de către beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor precum şi Serviciul Român de Informaţii de la care primesc drepturile de pensie.
(7) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează în ordinea înregistrării documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora, începând cu cele mai vechi dosare aflate în plată, în funcţie de anul şi luna deschiderii dreptului la pensie.

Art. 3 - La determinarea cuantumului pensiei recalculate se foloseşte valoarea punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.

Art. 4 - (1) Stagiul de cotizare reprezintă vechimea în serviciu şi după caz vechimea în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine, la data începerii procesului de recalculare, potrivit prevederilor art. 8-10 din Legea 119/2010.
(2) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 va fi de 20 de ani atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Art. 5 - Pentru recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 se consideră a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 6 - (1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
(2) In situaţia în care, în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor prevăzute la art. 2 alin. (3) şi (4).
(3) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, altele decât cele prevăzute la alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se aplică prevederile Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu au putut fi dovedite veniturile, realizate lunar, sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
(5) În perioada 1 aprile 2001- 1 august 2007 punctajelor anuale nu li se aplică plafonarea prevăzută de legislaţia privind pensiile din sistemul public în vigoare în perioada respectivă.

Art. 7 - În situaţia pensiilor de invaliditate, stagiul potenţial acordat la stabilirea drepturilor de pensie până la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, se menţine şi pentru stabilirea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 78 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 8 - Pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia recalculată la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9 - (1) Dacă din documentaţia de pensionare rezultă perioade de vechime în muncă exprimate în săptămâni de cotizare, ca urmare a achitării contribuţiei către fostele case de asigurări sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare exprimat în ani şi luni de cotizare.
(2) În acest caz, pentru determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile medii brute pe economie, din perioadele respective.
(3) Dacă din documentaţiile de pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.

Art. 10 - (1) Pensia de serviciu recalculată, potrivit Legii nr.119/2010, poate fi modificată la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă date şi elemente, altele decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare.
(2) Drepturile de pensii recalculate potrivit alin.(1) se acordă, astfel:
a) de la data de întâi a lunii următoare expirării procesului de recalculare, dacă cererea împreună cu documentele doveditoare a fost depusă în termenul general de prescripţie.
b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii, după termenul prevăzut la lit. a).

Art. 11 - Pensiile de serviciu ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea hotărârilor definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată, se recalculează potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 12 - (1) În vederea aplicării prevederilor prezentei hotărâri Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale pune la dispoziţia instituţiilor abilitate cu aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, gratuit, aplicaţiile informatice specifice.
(2) Aplicaţiile informatice prevăzute la alin.(1) urmează să fie adaptate specificului propriu de către instituţiile care efectuează recalcularea.

Art. 13 - (1) Stabilirea pensiei recalculate se face prin decizie emisã de structurile de pensii, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza recalculării, precum şi termenul în care poate fi introdusã contestaţia.
(2) Deciziile de pensie recalculată se comunică în scris beneficiarului, în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Art. 14 - (1) Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
(2) Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.

Art. 15 - Pentru recalcularea pensiilor prevăzute la art.1, se autorizează entităţile implicate în acest proces din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să încheie contracte de prestări servicii/ convenţii civile.

Art. 16 - În aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii, pot emite instrucţiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 17 - Anexele nr.1 şi nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM – MINISTRU
EMIL BOC
Bucureşti, 20 iulie 2010
Nr.
__________________________

Anexa nr. 2
ROMANIA
Unitatea _____________
Nr.________ din_________



A D E V E R I N Ţ Ă


Prin prezenta adeverim veniturile brute/nete lunare individuale realizate de (nume, iniţiala tatălui, prenume) ____________ născut în.............., la data de..........., CNP....................., în perioada ___________________.



P E R I O A D A VENIT LUNAR INDIVIDUAL
OBS.
ZZ.LL.AA. ZZ.LL.AA.


Prezenta adeverinţă a fost eliberată la cererea susnumitului/susnumitei, pe baza datelor cuprinse în arhiva aflată în păstrarea noastră, spre a-i servi la stabilirea/recalcularea pensiei.

COMANDANTUL/ŞEFUL UNITĂŢII,
________________________
NOTA: *) Se completează lunar; în situaţia în care veniturile sunt identice pe mai multe luni, se completează un singur rând, cu întreaga perioadă.
________________________

Anexa nr. 1 a
(pensionar titular)

Directorului Casei de Pensii a .............................


Subsemnatul/a........................................................................................................................
(gradul,numele,iniţiala tatălui şi prenumele)

domiciliat/ă în ......................................................................................................................
(se menţionează adresa celui în cauză)

telefon....................., pensionar militar în plată la..............................trecut în rezervă/încetat activitatea la data de ................................, în vederea recalculării pensiei
(ziua,luna,anul)
în condiţiile Legii nr.119/2010, menţionez următoarele:

- Numărul deciziei de pensie........................................................................................
(se trece numărul deciziei/data emiterii)

- Numărul mandatului de plată a pensiei.....................................................................

- Codul numeric personal ..........................................................................................

- Unitatea militară din care am trecut în rezervă..........................................................

din localitatea ..........................................

- Anexez în original următoarele documente:
-
-
Data................................ Semnătura...........................

________________________

NOTA: - Se vor anexa copie a mandatului (talonului) de plată a pensiei şi a cărţii / buletinului de identitate.
- Se completează obligatoriu toate datele.

_______________________
Anexa nr. 1 b
(pensionar de urmaş)

Directorului Casei de Pensii a .............................


Subsemnatul/a........................................................................................................................
(numele,iniţiala tatălui şi prenumele)

domiciliat/ă în ......................................................................................................................
(se menţionează adresa celui în cauză)

telefon....................., soţul/soţia defunctului/defunctei.................................................trecut
(gradul, numele şi prenumele soţului/soţiei)
în rezervă/încetat activitatea la data de ...............................................pensionar/ă de urmaş
(ziua,luna,anul)
în nume propriu cât şi pentru .........copii în plată la ......................................, în vederea
(ziua,luna,anul)
recalculării pensiei în condiţiile Legii nr.119/2010, menţionez următoarele:

- Numărul deciziei de pensie........................................................................................
(se trece numărul deciziei/data emiterii)

- Numărul mandatului de plată a pensiei.....................................................................

- Codul numeric personal ..........................................................................................

- Ultima unitate în care a lucrat soţul/soţia defunct/ă..................................................

din localitatea ..........................................

- Anexez în original următoarele documente:
-
-
Data................................ Semnătura...........................
________________________
NOTA: - Se vor anexa copie a mandatului (talonului) de plată a pensiei şi a cărţii / buletinului de identitate.
- Se completează obligatoriu toate datele.
________________________

vineri, 2 iulie 2010

01.07.2010

Campania Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate impotriva aberantei decizii a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR)

Referitor la “legile speciale”, decizia CCR incalca un principiu de drept, universal recunoscut si consfintit in Constitutia Romaniei, prin art. 15 al. 2: “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.

Admitand recalcularea “pensiilor speciale” altele decat ale magistratilor, CCR consfinteste:

1. Principiul retroactivitatii legii;
2. Discriminarea;
3. Lichidarea dreptului de proprietate.

Daca se admite ca pensiile sunt asimilate dreptului de proprietate si sunt intangibile, conform art. 45 din Tratatul de la Lisabona, se pune intrebarea: pensia este proprietate intangibila numai pentru cei iesiti cu Legea 19 si pentru magistrati, nu pentru toata lumea? Pentru militari, pensiile in plata, in cuantum stabilit prin legi organice conform contractului social special incheiat de acestia cu statul, nu constituie proprietate? Cunosc slugile portocalii de la CCR prevederile Protocolului I la Conventia CEDO, semnata si de Romania? Cunosc PRINCIPIUL SPERANTEI LEGITIME, pe baza caruia vom castiga fluierand la CEDO, toate procesele impotriva bocilor si basestilor? Isi dau seama magistratii ca au incalcat ei insisi, alaturi de guvern si presedinte, CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A U.E., art. 25, art. 17(1), art. 41(2 lit. a), art. 34 (1 si 3) si prevederile DECLARATIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI, art. 17, art. 25(1), art. 30?

In nerusinarea (sau incompetenta) lor, slugile portocalii de la CCR au pretins ca drepturile lor de pensie, de 9 (noua) ori mai mari decat ale noastre, sunt “constitutionale” in timp ce ale noastre – doar “legale”. Sa ne arate domnii de la CCR articolul care stabileste ca pensiilor lor, cu o medie de 8276 lei, sunt specificate expres in Constitutie, pe cand doar pensiile noastre ca si in cazul magistratilor si al altora, pensiile speciale considerate pensii de serviciu, ocupationale sau speciale, au fost reglementate prin legi organice, ocupationale sau speciale.

Mai mult, legi ocupationale sau speciale au avut in Romania ca pretutindeni in lume, initial doar militarii, deoarece numai ei au contracte speciale, de sange, cu statul, prin care jura la propriu sa fie la datorie 24 de ore din 24 si sa-si dea viata la nevoie, etc., dovada ca la recentele inundatii au fost chemati sa lupte cu natura deslantuita si sa salveze vieti doar militarii si politistii, nu si magistratii! Magistratii le-au copiat legea, in folosul lor si in mod nejustificat doar la capitolul beneficii, neasumandu-si si obligatiile, apoi au desfiintat originalul…

Evident ca SCMD va dezlantui un val de procese pe motivul ilegalei recalculari a pensiilor militare aflate in plata si a pierderii statutului de militar (nu exista militar fara solda militara sau fara pensie militara de serviciu). Pana atunci vom sprijini eforturile Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a trezi la realitate slugile portocalii, mergand pana la CEDO, alaturi de cei care s-au oferit deja sa lupte umar la umar cu noi in aceasta galceava a inteleptului cu idiotii: Federatia Sindicatelor din Justitie si Sindicatul “JUSTITIA". Asteptam sa ni se alature si diplomatii si alti discriminati. Si sa nu-si imagineze vreun dictator in fasa ca va apuca sa vada ziua cand, sub impactul fie al minciunilor, fie al amenintarilor care se abat asupra noastra, noi vom fi renuntat la lupta.

Vrem imbunatatirea legilor 164/2001 si 179/2004, ca legi ocupationale separate si asa sa fie! Mai ales ca, in imensa si deja dovedita lor incompetenta, legiuitorul si CCR ne-au lasat deschise nu portite de actiune legala ci o poarta mare cat Portile Cerului!

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 1 iulie 2010

Cerere catre Primul Ministru al Romaniei

From: Nicolae Ionita
Subject: recalcularea pensiilor militare
To: drp@gov.ro
Date: Thursday, July 1, 2010, 5:17 AM

                              
                                DOMNULE PRIM MINISTRU,

               Subsemnatul  IONITA NICOLAE, domiciliat in Bucuresti , str. Dumbrava Noua nr.34, bl. M 197, ap. 11, sector 5, pensionar militar, va rog sa aveti amabilitatea de a dispune comunicarea unui raspuns cu privire la disponibilitatea Guvernului Romaniei de a respecta obligatia statului de a adopta reglementari ( eventual prin metodologia de recalculare a pensiilor ce va fi adoptata prin hotarare de guvern ) care sa mentina in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos, asa cum a statuat Curtea Constitutionala  a Romaniei. Obligatia de a respecta legile tarii revine tuturor si, mai ales, institutiilor statului.
                Dupa cum rezulta din analiza DECIZIEI CURTII CONSTITUTIONALE Nr.874 din 25 iunie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionale a dispozitiilor Legii privind unele masuri  necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar  efortul financiar necesar platii pensiilor militare nu va scade in urma recalcularii lor in baza principiului unei contributivitati inexistente ci, dimpotriva , va creste  cu sumele reprezentand cuantumul mai mare al unora din aceste pensii . Citez: “ Aceasta nu inseamna ca legea nu poate in viitor sa reaseze sistemul de calcul al pensiilor, bazandu-se , insa, tot pe principiul contributivitatii, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei in reglementarea juridica a acestui domeniu. De aceea , daca, prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei in sensul aratat mai sus, rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat sa adopte reglementari similare art. 180 alin.(7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, si anume sa mentina in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos “.
                   Multumindu-va anticipat pentru raspuns, va urez succes in scoaterea Romaniei din criza, prin masuri legale.

               1 iulie 2010,
             Col. (r.) Ionita Nicolae

              P R I M - M I N I S T R U L U I   G U V E R N U L U I  R O M A N I EI