Din Observatorul militar nr. 18/2009, :

Privaţiunile profesiei militare
de General-maior (ret.) Mihaiu MĂRGĂRIT.

Profesia militară aparţine unui domeniu de activitate socială care este organizat şi funcţionează în baza principiilor specifice ce definesc şi realizează securitatea naţională. Ca urmare, condiţia de existenţă a oricărui stat impune ca evaluarea securităţii sale să nu se facă prin indicatori proprii economiei de piaţă, precum productivitate, profit, eficienţă s.a., chiar dacă, pentru asigurarea resursei sale umane, armata profesionistă iese cu oferte pe piaţa muncii, care implică, în mod evident, o serie de privaţiuni.

Egalitatea de Şanse

În timp de război sau de campanie, în interes naţional, privaţiunile serviciului militar înseamnă sacrificiul suprem. Pe timp de pace, ele aduc limitări drastice drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Nicăieri în lume asemenea privaţiuni nu se negociază, motiv pentru care sindicatele nu şi-au găsit locul în majoritatea armatelor. Daca oferta nu prevede o compensare pe măsura privaţiunilor impuse şi nu este atractivă pentru proiecţia unei cariere, nu va reuşi să stimuleze interesul unei resurse umane valoroase. Ea va fi doar o soluţie, acceptată, în extremis, de persoane lipsite, temporar sau nu, de alternative de existenţă. În majoritatea cazurilor, acestea nu răspund cerinţelor exercitării profesiei de militar. Ca urmare, armata, fie nu va avea resursa umană, fie va fi obligată să accepte una formală, slab pregatită, neutilizabilă. A accepta, în mod conştient, o armată slab pregatită este un risc major la adresa securităţii naţionale,motiv pentru care cheltuielile necesare întreţinerii resursei umane reprezintă o investiţie pentru securitatea naţională. Ele se constituie într-un capitol distinct în structura bugetului pentru apărare, în cadrul căruia relaţia soldă – pensie, privită şi de poziţia formării unei cariere, se află într-un raport de intercondiţionare şi este indestructibilă.

O altă categorie de privaţiuni se referă la avansarea în grad şi funcţie a militarului profesionist. Ea se face în trepte şi militarul ajunge la un salariu maxim, într-o perioadă lungă de timp şi numai în ultimii câţiva ani de activitate. Atunci când el se afla abia la comanda unei companii, un civil, de vârsta şi cu pregatire comparabile cu ale lui, este liber si are şansa de a accede la o funcţie de director, secretar de stat, ministru, parlamentar ori patron de firmă. E drept că solda comandantului de companie îi asigură acestuia condiţii normale de viaţă, dar ea se afla sub valoarea veniturilor unui civil.

Militarului îi sunt interzise dreptul de a avea o firmă privată sau de a presta şi o altă activitate, ca surse suplimentare de venit. Ca urmare şi contribuţia sa la fondul de pensii este limitată (într-o exprimare riguroasă – restricţionată), iar suma ei, pe întreaga perioadă activă, evident, este mai mică în comparaţie cu a civilului. Principiul egalităţii de şanse, la care apeleaza toate armatele statelor cu democraţie autentică, este cel care intervine şi impune societăţii să compenseze aceste privaţiuni aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Aşa se justifică faptul că pensia militarului, oriunde în lume, se calculează, în baza valorii soldei, de regulă, din ultima lună şi nu a mediei soldelor pe durata întregii activităţi şi a contribuţiei la fondul de pensii. Pe de altă parte, trebuie să fim de acord că nicio soldă, oricât de mare ar fi, nu poate compensa pierderea propriei vieţi sau privaţiunile suportate de militar şi familia sa. Soţiile militarilor au fost şi sunt obligate la un lung periplu printr-o serie de garnizoane mici şi izolate, de cele mai multe ori fiind lipsite de un loc de muncă. Iar acolo unde găsesc, în majoritate, sunt sub nivelul pregătirii profesionale de bază.

Această situaţie le privează de şansa şi dreptul la o pensie proprie sau de a beneficia de ea la valoarea pe care ar fi meritat să o aibă în raport cu o persoana din mediul civil cu care se poate compara. Şi copiii au fost şi sunt frustraţi de egalitatea de sanse pentru a învaţa temeinic şi a se realiza pe deplin profesional. Pâna în 1990, cadrele militare nu aveau voie să-şi cumpere locuinţa proprietate personală, pentru a nu constitui un motiv de a refuza mutarea într-o altă garnizoană în interes de serviciu. Rare au fost cazurile în care, spre sfârşitul anilor ’80, li s-au permis să-şi cumpere un apartament. La pensionare, majoritatea a rămas în garnizoana în care i-a prins acest moment. Începând din 1990, lipsa unor acumulări materiale si financiare anterioare, precum şi privaţiunea de a nu se integra, încă de la început, în economia de piaţă care face azi diferenţa în societatea noastra i-au marginalizat la dreptul, acordat acum, de cumpărare a apartamentului închiriat de la stat.

Multe din aceste garnizoane au fost desfiinţate, ca urmare a reformei de fond a armatei. Odată cu ele au dispărut şi structurile militare de asistenţă medicală, care ofereau servicii absolut necesare ameliorării bolilor cronice, inerente vârstei, dar şi datorate serviciului militar. Consecinţele înstrăinării de locurile natale, în unele cazuri, marchează dramatic situaţia de ansamblu a pensionarilor militari.

Când cifrele vorbesc

Cele mentionate mai sus reprezinta doar câteva argumente care, în majoritatea tarilor cu democratie consolidata, justifica metodologia specifica de calcul a pensiilor militare, separata fata de cele civile. Ca urmare, si legislatia noastra actuala în domeniu, acum blamata, a fost inspirata si elaborata în baza acelorasi ratiuni. La solicitarea Parlamentului si a Guvernului României din anii ’90, structurile specializate din armata noastra, în contextul reformei si al adera rii la NATO, au primit consultatii si pe aceasta tema, din partea omologilor straini. Datele obtinute au constituit material documentar pentru elaborarea noului cadru juridic.

Principiile si metodologia care stau la baza calculului pensiilor militare în majoritatea tarilor au trasaturi esentiale comune, astfel:

- sistemul de calcul al pensiilor militare prezinta particularitati distincte conceptual fata de cel al pensiilor civile, în spiritul celor de mai sus, si este reglementat prin lege separata (Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia) sau printr-un capitol independent, cuprins formal într-o singura lege, împreuna cu cel al pensiilor civile (Franta, Italia, Grecia, Portugalia, Austria);

- baza de calcul a pensiilor militare se stabileste în functie de valoarea soldei din ultima luna de activitate (Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia, Coreea de Sud, Israel) sau de media soldelor pe ultimele trei sau sase luni (Franta, Egipt), precum si de vechimea integrala în armata (în majoritatea tarilor – 35 sau 36 ani, Japonia – 20 ani, Israel – 25), si de vârsta standard de pensionare. Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplica un procent cuprins între 75-80%. În nicio tara nu se admite continuarea serviciului militar activ peste vârsta de pensionare. În majoritatea armatelor, limitele acesteia sunt stabilite pe grade. Sunt si unele armate unde personalului medical militar (medici, asistenti medicali) i se prelungeste vârsta de pensionare cu pâna la patru ani. În conditiile actuale, se vorbeste ca aceasta ar putea fi aplicata si altor specialitati si functii din structurile necombatante, îndeosebi la nivel central;

- în toate tarile, la pensia de baza calculata se adauga sporuri determinate de anii prestati peste vechimea de pensionare (acolo unde au fost acceptate unele cazuri individuale) si de conditiile de desfasurare a serviciului si anume: categorii de forte armate si genuri de arme, specialitati, garnizoane izolate, misiuni în teatre de operatii. Spre exemplu, într-o unitate de aviatie, pentru personalul navigant aero se stabileste un coeficient care se aplica numarului concret de ore de zbor în functie de tipul si categoria aeronavei, de conditiile de zbor – zi si meteo normale, noapte si meteo grele. Acesta nu se aplica personalului de stat major si administrativ nezburator. La fel se calculeaza pentru cei ambarcati pe submarine si anumite nave de suprafata, scafandri, parasutisti s.a. Celor care efectueaza serviciul si locuiesc cu familia în garnizoane considerate izolate (baze aeriene, radiotehnice, de rachete sol-aer, sol-sol si alte obiective de importanta strategica) ori îndeplinesc misiuni operative în cadrul serviciilor speciale li se aplica alti coeficienti, scazându-lise însa perioadele de concedii de odihna, medicale, permisii, învoiri. Orele si perioadele de timp respective, în toate situatiile, sunt consemnate în fisa personala care însoteste dosarul de cariera. În functie de tara, aceste sporuri reprezinta 50 pâna la 150% din timpul total lucrat în conditii speciale. Asadar, sporurile în armata diferentiaza salariile si pensiile numai în cadrul sistemului militar si nu pentru a-l particulariza fata de cel civil.
În final, indiferent de numarul anilor rezultati prin adaugarea acestui spor de vechime la timpul efectiv lucrat, baza de calcul a pensiei ia în consideratie nu mai mult de 40 sau 45 de ani, în functie de tara, pentru a nu depasi valoarea salariului luat în calcul. De exemplu, în armata franceza, daca unui militar profesionist, iesit la pensie la limita maxima de 25 de ani de serviciu activ, prin aplicarea sporului de conditii deosebite s-ar ajunge la o vechime de 55 de ani, baza de calcul se limiteaza însa numai la 40 de ani, iar valoarea pensiei rezultata prin însumarea tuturor sporurilor nu trebuie sa depaseasca valoarea ultimului salariu. Din considerente de compensare a cheltuielilor efectuate pe timpul serviciului activ, pensia militarului francez se majoreaza cu 10% pentru cei care au crescut trei copii, la care se mai adauga înca 5% pentru fiecare copil în plus. În armata portugheza, valoarea reala a pensiei poate fi mai mare decât salariul dinaintea pensionarii, deoarece nu se mai aplica impozite;

- la data iesirii la pensie, militarii profesionisti primesc ca sprijin o suma substantiala fixa de bani (Israel – 100.000 $ SUA) sau echivalenta unui anumit numar de solde lunare, pâna la 36 (Franta, Marea Britanie, Turcia, Egipt).
În Austria, primesc anticipat si o suma egala cu 70 de pensii lunare, cu conditia sa fie girat de rude apropiate care sa poata prelua rambursarea în caz de deces. Ratiunea tuturor acestor ajutoare este, în principal, de a facilita integrarea în societatea civila, o eventuala reîntoarcere la locurile natale sau cumpararea unei locuinte pentru a o elibera în timp rezonabil pe aceea de serviciu;

- în toate tarile, pensiile militare se actualizeaza imediat cu indexarea salariilor militarilor activi, precum si periodic, în raport cu valoarea inflatiei;

- în general, pensia militara poate cumula cu un salariu în domeniul bugetar (în SUA – integral, în Portugalia – salariul se diminueaza cu o treime, iar în Coreea de Sud, cu o doime).

Tarile foste socialiste europene, integrate în NATO, s-au aliniat principiilor generale în domeniul soldelor si pensiilor militare ale aliatilor, în conditiile în care armatele lor ies cu oferta pe piata muncii, prin care se solicita profesionalism si înalta performanta, pentru a evita, atât cât este posibil, sacrificiul suprem. Au devenit istorie armata întregului popor, armata de parada, de pe santierele sau ogoarele patriei, când simpla invocare a patriotismului tinea loc de înzestrare, echipare, instruire, de compensare a privatiunilor impuse. Iar criza financiara globala si recesiunile economice nu au generat, în nicio tara, discutii cu privire la justetea legislatiei adoptate în domeniul militar.

Pledoaria de mai sus nu subestimeaza profesiile civile ci, în masura în care a fost înteleasa corect si cu buna-credinta, propune, în ultima instanta, recunoasterea unui drept acordat într-un stat democrat, precum si a primatului securitatii nationale si a individului înaintea oricarui tip de activitate sociala, fara de care acestea nu ar fi posibile. Invocarea faptului ca profesia militara este o optiune individuala asumata nu are temei, deoarece aici discutam de principii care trebuie sa reglementeze un domeniu de activitate sociala, deocamdata necesar. Dincolo de emotii, pasiuni, partizanat si interese, întreaga natiune trebuie sa realizeze ca actuala criza financiara globala reprezinta o amenintare majora la adresa securitatii nationale. În acest sens, recent, directorul Informatiilor Nationale al SUA, Dennis C. Blair, într-un raport prezentat în fata Congresului, sublinia: „Principala preocupare a Statelor Unite în materie de securitate nu mai este terorismul, ci criza financiara mondiala si implicatiile sale geopolitice”. Din punctul meu de vedere, planurile de iesire din criza si de limitare a consecintelor ei în tara noastra nu trebuie sa genereze manifestari de discreditare nemeritata a institutiilor din domeniile securitatii nationale, care trebuie sa fie apte a oferi mai mult ca oricând garantia stabilitatii statale, pe plan intern si international.